Home » Știință » Interviu Descoperă cu John Spencer, expert NASA: Cum va arăta o călătorie la bordul S.S. Destiny, primul superiaht orbital din lume

Interviu Descoperă cu John Spencer, expert NASA: Cum va arăta o călătorie la bordul S.S. Destiny, primul superiaht orbital din lume

Publicat: 15.05.2015
Ficţiunea din Star Trek ar putea deveni realitate peste 100 de ani, afirmă John Spencer, expert NASA şi fondator al Societăţii de Turism Spaţial, într-un interviu acordat Descopera. Potrivit acestuia, Marte este, cel mai probabil, prima planetă unde vor fi găsite forme de viaţă.

Descoperă: Cât de aproape suntem de momentul pe care cu toţii l-am văzut în serialele SF în care oamenii pleacă să exporeze, să cartografieze spaţiul şi să ajungă pe planete îndepărtate, la care nu putem ajunge în prezent, asemenea echipajului navei spaţiale Enterpriese din Star Trek?

John Spencer: O realitate la scara Star Trek va fi posibilă peste 100 de ani, dar noi explorăm activ spaţiul şi acum, respectiv sistemul nostru solar, cu sateliţii, sondele noastre şi misiunile noastre, cu roboţi pe Marte. Prin intermediul telescopului Hubble şi al altor telescoape, explorăm galaxia şi învăţăm atât de multe despre felul în care s-a fosrmat Universul, ce se întâmplă, ce există în Univers.

Umanitatea caută, explorează Universul în diverse moduri şi în viitorul apropiat din ce în ce mai mulţi oameni vor urma drumul roboţilor şi sondelor noastre spaţiale şi aici imaginaţia ajunge în Univers şi acolo vom găsi entuziasmul în curând.

Descoperă: Credeţi că vom reuşi să găsim organisme vii pe alte planete în viitorul apropiat?

John Spencer: Da. Speculaţiile făcute de cei mai buni oameni de ştiinţă din lume sugerează că există viaţă la nivel microbiotic pe Marte, în zona peşterilor şi sub scoarţa planetei.

Alţi cercetători sunt de părere că ar putea exista viaţă pe una dintre lunile planetei Jupiter, numită Europa, pentru că sub stratul de gheaţă există zone cu apă lichidă şi ai nevoie de apă în stare lichidă pentru a avea viaţă, aşa cum o cunoaştem noi.

Descoperă: În ultimul timp, am aflat de numeroase descoperiri făcute de robotul Curiosity al NASA. Credeţi că Marte ar putea fi prima planetă unde vom găsi organisme vii?

John Spencer: Da. Cred că Marte este, cel mai probabil, prima planetă unde vom găsi organisme vii. Vor exista mai multe anunţuri în următoarea parte a anului care vor susţine nişte anunţuri de la începutul anului care vor susţine descoperirea pe care a făcut-o Curiosity, care sugerează că în urmă cu un miliard de ani a existat viaţă la nivel microbiologic pe Marte pentru că pe suprafaţa planetei exista apă în stare lichidă.

Posibilitatea ca viaţa să fi existat pe Marte cu ani în urmă este destul de mare. Există viaţă acum? Posibil, sub suprafaţa planetei şi în peşteri. Dacă viaţa va fi descoperită, atunci se va întâmpla pe Marte prima dată.

Descoperă: Puteţi să îmi explicaţi conceptul de turism spaţial? Când credeţi că vom putea merge în vacanţă în spaţiu?

John Spencer: Sunt fondatorul Societăţii de Turism Spaţial, iar una dintre principalele noastre activităţi este aceea de dezvoltare a industriei turismului spaţial.

Până acum, şapte persoane au plătit fiecare milioane de dolari ruşilor pentru a zbura până pe Staţia Spaţială Internaţională. Deci avem deja, la ora actuală, turism spaţial – încă din 2001.

Multe companii, precum Virgin Galactic, lucrează la dezvoltarea unor vehicule şi ulterior a unui hotel spaţial.

Eu am gândit modelul turismului spaţial după modelul industriei croazierelor. Este un exemplu foarte bun de industrie de pe Pământ pe care vom putea, în cele din urmă, să o repetăm pe orbita Pământului cu navele noastre spaţiale.

Am realizat, totodată, designul concept al unui superiaht care va orbita în jurul Pământului, inspirându-mă după modelul iahturilor care sunt navigate pe ocean. Deci, există numeroase activităţi şi mulţi oameni inteligenţi care lucrează la crearea unor modalităţi prin care din ce în ce mai multe persoane cu un background divers să aibă parte de acea experienţă extraordină în spaţiu, care îţi schimbă viaţa.

Descoperă: Cum ar urma să funcţione aceste superiahturi?

John Spencer: Superiahturile oceanice sunt tehnologii uimitoare care există pentru a oferi beneficii sociale în sensul că sunt folosite de către corporaţii şi oameni bogaţi pentru petreceri sau plimbări pe ocean, pentru distracţie, pentru afaceri şi aşa mai departe. Unele dintre ele costă un miliard de dolari, cel mai mare megaiaht de ocean.

Eu vreau să creez acelaşi iaht, dar pentru spaţiu, făcut pentru a orbita în jurul Pământului aşa încât corporaţiile şi oamenii foarte influenţi să poată merge în spaţiu, să aibă această experienţă a spaţiului, acea imagine de ansamblu că suntem cu toţii pe acest Pământ, împreună, şi (să vedem, n.r.) cum putem să cooperăm mai bine pentru beneficiul tuturora. Am dezvoltat deja un design de superiaht orbital.

Descoperă: Cât ar costa o vacanţă pe superiaht?

John Spencer: Se pare că oamenii care merg cu iahturi nu plătesc nimic, sunt invitaţi. Proprietarul iahtului, o persoană bogată sau o familie, dar în principal o companie, plăteşte iahtul deoarece aduce acest ”profit social” de a putea să găzduieşti oameni pe iaht. Prin urmare, este gratuit, trebuie doar să fii cineva care ştie pe cineva.

Viziunea mea pentru cumunitatea din jurul superiahtului orbital şi pentru industria din spatele său ar fi ca aceste corporaţii sau indivizi bogaţi să plătească pentru ingineria, designul şi asamblarea lor, similar felului în care plătesc pentru iahturile cu care merg pe ocean.

Descoperă: Ce părere aveţi despre Proiectul Mars-1?

John Spencer: Sunt şi eu unul dintre sceptici. Cred că sunt oameni buni care încearcă să facă o treabă bună. Cred că nu înţeleg, însă, o parte dintre problemele financiare implicate şi cele legate de tratate, dar, într-o zi, proiecte precum Mars-1 se vor întâmpla cu adevărat.

Antreprenorul Elon Musk plănuieşte să facă un lucru similar cu SpaceX. Le urăm succes celor de la Mars-1. Nu sunt foarte sigur că vor reuşi, dar sunt pionieri, au stabilit contacte cu mulţi oameni din jurul lumii care sunt interesaţi să se mute pe Marte.

John Spencer a colaborator la realizarea unui serial animat pentru copii, Miles în spaţiu, ce urmează să fie difuzat în România, pe Disney Junior, începând cu 23 mai.

În serial sunt prezentate aventurile familiei Callisto. Miles, sora lui mai mare Loretta, mama lor Phoebe şi tatăl Leo trăiesc pe o navă spaţială, cu care explorează Universul în numele Autorităţii de Tranzit Tomorrowland. 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina
Elon Musk propune ca oficialii americani aleși să fie supuși unor teste cognitive
Elon Musk propune ca oficialii americani aleși să fie supuși unor teste cognitive
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
Incident misterios în Marea Baltică: Un cablu de electricitate care leagă Finlanda și Estonia s-a defectat
Incident misterios în Marea Baltică: Un cablu de electricitate care leagă Finlanda și Estonia s-a defectat
Cum ar putea inteligența artificială să influențeze evoluția umană
Cum ar putea inteligența artificială să influențeze evoluția umană
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda
Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda